Carmistin vrea sa vanda mezeluri in toata Europa
Grupul Carmistin, unul dintre principalii producători din industria locală de carne, și-a trasat un nou obiectiv: dezvoltarea pe piața europeană de retail. În acest sens, compania participă la unele dintre cele mai importante târguri destinate industriei alimentare internaționale. Cea mai recentă participare a fost la SIAL Paris 2024, un târg ce reunește de peste 60 de ani cele mai competitive, inovatoare și creative nume din industria alimentară la nivel global. „Grupul nostru de companii targetează piața europeană de retail, obiectiv pentru care am și realizat investiții recente de peste 200 milioane euro, iar prezența la un târg de o asemenea anvergură face parte din strategia noastră de a deveni și de a rămâne o prezență vizibilă, relevantă și constantă în regiune. Mizăm pe o expansiune care ne va consolida poziția la nivel european și care va reflecta permanent angajamentul nostru față de principiile dezvoltării durabile, cu grijă față de oameni, resurse și mediu”, a completat ploiesteanul Justin Paraschiv, fondator și președinte Carmistin, pentru https://www.forbes.ro
Grupul cuprinde în prezent peste 40 de companii active în producţia de carne de pasăre și ouă, creșterea porcilor, creșterea bovinelor, dar și în producţia de cereale. Pe parcursul celor două decenii de activitate, Carmistin a mizat pe un model de business integrat pe întreg lanțul de producție hrană. Grupul are peste 4.200 de angajați.