Mircea Cosma s-a retras de la sefia PSD Prahova

Mircea Cosma s-a retras de la sefia PSD Prahova

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat luni, 24 februarie 2014, la finalul Delegaţiei Permanente a Partidului Social Democrat, că a luat act de cererea preşedintelui PSD Prahova, Mircea Cosma, de suspendare a activităţii în această funcţie.  În consecinţă, atribuţiile acestuia de coordonare a Organizaţiei PSD Prahova vor fi preluate începând de astăzi de preşedintele executiv, senatorul Daniel Savu. 

Referitor la această nominalizare, senatorul Daniel Savu a declarat: „Îmi doresc ca în perioada următoare, Organizaţia PSD Prahova, una dintre cele mai puternice din ţară, să funcţioneze la fel de bine ca şi atunci când domnul Mircea Cosma s-a aflat la conducere.  Sper ca membrii PSD Prahova să se mobilizeze, astfel încât partidul să obţină un rezultat foarte bun, care să-l satisfacă pe domnul Mircea Cosma şi să-l ajute în această perioadă delicată pe care o traversează, din punctul de vedere al sănătăţii domniei sale.  Practic, rezultatele pe care PSD Prahova le va obţine la europarlamentare i se vor datora domnului Mircea Cosma. Vreau să mulţumesc celor care au avut încredere în mine pentru a prelua conducerea PSD Prahova şi să transmit un mesaj special domnului Mircea Cosma:

Vă mulţumesc pentru ce aţi făcut în Prahova şi pentru Prahova, vă doresc însănătoşire grabnică şi sunt gata să vă fiu alături pentru finalizarea proiectelor începute în judeţ !”

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework