El este vanzatorul de BINGO care danseaza de plictiseala - GALERIE FOTO
Sunt doi, de varste apropiate, peste medie, intr-un spatiu de cativa metri. In loc sa se concureze, dusmanos, ei sunt cei mai buni prieteni. Iar cand plictiseala este maxima, pentru ca nu cumpara nimeni bilete, unul dintre ei danseaza, iar celalalt il priveste ingaduitor. Vezi mai jos o GALERIE FOTO…
Valentina Dinescu - Femeia de Afaceri A Anului,
Valentina Dinescu, asociat si director al firmei Best Personal Services, a castigat în acest an, pentru a doua oară, trofeul Femeia de Afaceri A Anului, premiul oferit de CCI Prahova. Firma, al cărei personal provine din cadrul Petrotel Lukoil se ocupa de contractare, pe baze temporare a personalului. sursa foto: …
Si-a manarit contoarul, ca sa scape de plata facturii - HOTUL de gaze pe str. Azuga
La data de 11.11.2013, în jurul orei 15, polițiști din cadrul Secției 4 Ploiești au identificat la un imobil de pe str. Azuga un dispozitiv artizanal, care era montat in locul contorului de gaze care facea alimentarea cu gaze din retea la instalatia imobilului. Este vorba despre o intervenţie neautorizată,…
Pe 14 noiembrie, saracii orasului primesc LOCUINTE GRATIS
D I S P O Z I Ţ I A Nr. 5601 privind Convocarea în şedinţă extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti în data de 14 noiembrie 2013 Primarul Municipiului Ploieşti: în baza art. 39, alin. 2 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi actualizată; în…
La Multi Ani, Robert Viscan!
Azi este ziua lui Robert Viscan, consilier local PSD la Ploiesti. Robert are 27 de ani si o familie frumoasa, cu doi copii. Myploiesti.ro ii ureaza La Multi Ani!
Impozitul pe rafinarii ar putea IMBOGATI Ploiestiul
Primarul Ploiestiului, Iulian Badescu, solicita Guvernului Romaniei ca veniturile din taxele pe constructiile speciale sa intre in bugetul autoritatii publice locale. „In urma studierii proiectului privind modificarea Codului Fiscal si taxele pe constructiile speciale, consider ca veniturile din aceste taxe trebuie sa intre in bugetul autoritatii publice locale. Daca ne…
Citeşte mai mult ...
Pagina 125 din 155