Plante care fac minuni cu sanatatea ta - AMAREALA
Dacă alegi să folosești plante medicinale în loc de medicamente nu ești nici snob, nici ignorant. Oamenii rezistă de mii de ani pe pământ tratându-și sănătatea cu plantele medicinale. Asa ca fa-o si tu. Iar daca stii sa prepari vreun leac din plante, scrie-ne si noua cum o faci, la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Se prezintă sub formă de tufă. Înflorește la sfârșitul primăverii și aproape toată vara. Amăreala crește prin fâneţe, pe marginea drumurilor, pe terenuri înţelenite. Fructul este o capsulă. În cazul amărelii, valoare medicinală are toată planta, gustul ei fiind, după cum îi spune și numele, puternic amar. Uneori se folosesc doar florile, probabil datorită concentraţiei mai mari de substanţe active. În practica medicinală se utilizează, de obicei, sub formă de decoct, mai nou și sub formă de extract. Substanţe active importante: poligalina – aceasta fiind substanţa care dă gustul amar apoi saponine, glicozide, alcoolul specific numit poligalită. Întrebuinţări. Preparatele de amăreală au o puternică acţiune tonifiantă, determinând o mai bună funcţionare a aparatului respirator, a stomacului, a sistemului nervos. Amăreala este recunoscută ca un agent activ în afecţiunile pulmonare, provocând o secreţie bronșică masivă care e, totodată, fluidifiantă și expectorantă. În cantităţi mari, preparatele de amăreală provoacă purgaţie și contribuie la buna desfășurare a menstruaţiei. Principalul domeniu de aplicaţie rămâne, însă, sistemul respirator, amăreala făcând parte din terapiile privind pneumonia, tuberculoza pulmonară, tusea convulsivă, bronșita. În tratamentele cu amăreală se recomandă a se folosi, întotdeauna, și un bandaj gastric, deoarece poate irita tractul digestiv.